Ne amintim de adolescenţă, de anii de liceu, de oameni care ne-au ieşit în cale şi ne-au oferit o mână de ajutor la nevoie, de prieteni deosebiţi pe care i-am cunoscut, de evenimente care ne-au marcat existenţa într-un mod plăcut. Şi, deşi sunt amintiri fericite, cred că ele stârnesc o oarecare nostalgie. Iar această nostalgie e necesară în viaţa noastră şi, de asemenea, firească. Sunt întru-totul de acord cu afirmaţiile lui Octavian Paler: Cine n-are nicio nostalgie şi nu s-a legat de niciun lucru atât de mult încât să regrete că timpul i l-a smuls, nu mi se pare însetat de progres. Mi se pare sărac, şi atât. Chiar dacă e mai uşor să trăiască fără bagaje. Amintirea şi speranţa ne modelează în aceeaşi măsură, iar prezentul, pentru a fi adevărat, nu poate fi nici orb, nici surd.