George și Alexandra au ales să își trăiască ziua nunții exact așa cum și-au dorit: elegantă, relaxată și fără tradițiile care nu îi reprezentau. Totul a fost gândit cu bun gust, iar atmosfera a fost una caldă, în care fiecare moment s-a desfășurat firesc, fără grabă și fără stres.Ziua a început cu pregătirile mirilor, continuând cu detaliile atent alese – rochia, costumul, buchetul și accesoriile care au completat perfect povestea lor. A urmat întâlnirea dintre cei doi, un moment plin de emoții sincere, surprins exact așa cum s-a întâmplat, fără regie și fără cadre forțate.Înainte de ceremonia religioasă am realizat câteva fotografii de cuplu în apropierea bisericii, profitând de liniștea și lumina acelui moment. Apoi au urmat unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei, când tatăl Alexandrei a condus-o spre altar, și ceremonia religioasă, unde fiecare privire și fiecare zâmbet au spus propria lor poveste.Petrecerea a continuat în aceeași atmosferă elegantă și relaxată, cu oameni apropiați, multă voie bună și momente autentice. Fără programe încărcate și fără tradiții făcute din obligație, ci doar bucuria de a fi împreună și de a sărbători iubirea.Ca fotograf de nuntă, îmi doresc să surprind fiecare eveniment așa cum este în realitate. Îmi place să documentez ziua într-un stil natural și discret, astfel încât fotografiile să redea emoțiile adevărate și povestea fiecărui cuplu.
© Ciprian Cocis Wedding Photography